Oricine poate învăța engleza…zâmbind

Dacă la celelalte probe din Spring SuperBlog 2017 nu am avut mari emoții, atunci când proba nr 4 a fost afișată am înmărmurit. M-am tot învârtit pe lângă probă și m-am tot gândit ce ar trebui să scriu, dar nu am reușit nimic. M-am ,,învârtit,, zile bune, că imediat este ora 23:00 și se termină timpul alocat acestei probe, iar eu îmi  rod unghiile că mi-au fugit ideile. De fapt, ideile sunt pe metereze, doar mintea mea este plecată cu sorcova :))

Prima întâlnire cu limba engleză am avut-o în clasa a doua, dar s-a lipit de mine ca apa de gâscă. Exagerez puțin, de fapt cred, că mi-a plăcut engleza în primul an. Am învățat destul de multe cuvinte, câteva propoziții și cam atât. Nu știu, dacă mai există cineva în situația mea, dar înțeleg majoritatea cuvintelor în engleză, știu să citesc, să scriu, dar când vine vorba să vorbesc …. pauză, nimic nu-mi iese. Mă blochez. Profesoara de engleză m-a declarat un caz pierdut, nu reușea să înțeleagă de ce nu pot să vorbesc, dacă înțelegeam engleza și tot tacâmul. Următorii ani, i-am trecut ca gâsca prin apă, mai o notă de 2, mai o notă de 7-8 la lucrările în scris, și așa am terminat generala.

Când am ajuns la liceu totul s-a schimbat radical, profesoara de engleză era de neclintit față de ,,neputința,, mea de vorbire ( ba mai mult, era pornită pe mine că nu vreau,nu, că nu pot vorbi în engleză și era gata să-mi încarce rubrica de note numai cu 2  până mi se ,,dezlega,, limba )  și trebuia să fiu la același nivel cu colegii mei. Parcă o și aud ”Domnișoară, degeaba ai tu note mari la toate materiile știi, că engleza este materie obligatorie la bacalaureat și în plus proba este orală? Ce o să faci? ” Buuu. Părinții mei nu și-au permis să-mi plătească meditații, așa că nu-mi rămâsese decât să învăț engleza fără profesor, acasă. Am reușit să mai adaug câteva noțiuni de bază ale limbii engleze, dar nu prea multe, atât cât să mă descurc în situații limită. Părea ușor să înveți engleza acasă după diferite materiale speciale, dar nu era. Am reușit să termin liceul, să iau notă de trecere la proba engleză de la bacalaureat, dar cu engleza tot nu eram prietenă bună.

Privind în urmă, îmi doresc să fi învățat engleza cu adevărat și să nu am probleme să comunic in engleză, dar acum am mai multe șanse să învăt cu adevărat limba engleză. Zilele trecute am dat întâmplător peste platforma elearning.mediatatorenlgeza.com și am descoperit un mod plăcut și ușor de învățat limba engleză foarte simplu și comod din fața calculatorului. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi fac cont pe platformă și să fac testul de engleză gratuit pentru a afla la ce nivel ma aflu cu cunoștințele mele. Din câte mi-am dat seama când am completat testul nivelul meu este de începător spre mediu, mai târziu la aflarea rezultatelor mi s-a și confirmat acest fapt. O să încep și cursurile săptămâna viitoare, până atunci o să vă ofer mai multe detalii despre cum oricine poate învăța engleza…zâmbind, bineînțeles cu ajutorul celor de la Engleza pentru toți.

De ce să alegi Engleza pentru Toți?

  • Cursurile de engleză se pliază pe nevoile fiecărui cursant.

Trebuie să știm că aici cursurile se pliază pe nevoile fiecăruia in parte, nu este ca atunci când studiem la școală după același manual și în același ritm cu ceilalți. Totul pornește de la o testare prin care profesorul își dă seama la ce nivel ești cu engleza, iar apoi încep orele de engleză pe nivelul tău. Interesul acestui curs nu este să înveți ca papagalul teoria și gramatica, iar la finalul cursului să nu fii capabil să porți un dialog simplu, nu, aici este vorba despre noțiunile de bază care să te ajute să poți purta fluent conversații in engleza.

  • Profesor de engleză diponibil pentru lecții, pe Skype.

O altă problemă de care te poți lovi atunci când încerci să înveți engleza este lipsa unui profesor. Nu trebuie să-ți faci griji dacă nu ețti din București pentru că aceste cursuri pot fi urmate de la distanță sub supravegherea unui profesor de engleză, pe Skype. Mi se pare o idee excelentă de abordare a unui curs, profesorul este alături de tine și poți purta o discuție ca și cum ai fi față în față, fără nici o problemă.

  • Studiezi când ai timp, indiferent de oră.

De cele mai multe ori timpul ne dă bătăi de cap, de aceea Engleza pentru toți se poate studia la orice oră doriți, pe platforma de elearning aveți cursuri online disponibile și la 2-5 dimineața. . Cursurile de engleza online sunt foarte utile pentru a le accesa oricând aveți poftă de învățat, iar asta nu e tot, un profesor te verifcă și te ajută când ai probleme, nimic nu este lăsat la voia întâmplării.

  • Prețuri accesibile.

Cu toți avem impresia că un astfel de curs costă bani grei, dar ne înșelăm. Prețurile sunt mai mult decât accesibile, iar la plata în avans a ședințelor sunt oferite reduceri importante. Plata se poate face și cu cardul online, iar accesul la cursuri îți este oferit instant.

Acestea fiind spuse, cred cu tărie că oricine poate învăța engleza …zâmbind ( chiar și eu 😀 )

Cu acest articol particip la proba nr 4 din Spring SuperBlog 2017

21 thoughts on “Oricine poate învăța engleza…zâmbind

  1. Da, este foarte frustrant sa nu stii engleza. In vrmea mea, faceam rusa si franceza. Abia acum de cand cu internetul asta am mai inceput si eu sa mai pricep ceva cuvinte dar in niciun caz nu as putea sa port o conversatie

  2. Citeam experienta ta cu profa de engleza si ma vedeam cu a mea de franceza :)) A mea avea o problema cu toti, nu doar cu mine … cred ca era felul ei de a ne arata ca ne iubeste :)))

  3. Eu am invatat franceza dintr-a 5a, rusa dintr-a 6a si engleza dintr-a 9. Intr-a 11a chiuleam in masa la ora de engleza, cu acceptul profesorului, la sfarsitul trimestrului ne duceam cu spaga si negociam ce note vrem. Proasta miscare. Acum realizez cat imi trebuie engleza in viata.

  4. Si eu am patit la fel in scoala dar acum imi doresc sa fi fost mai atenta la orele de engleza pentru ca e foarte utila acum ca sau deschis granitele.

  5. intr-adevat engleza este una dintre limbile care iti deschid o multime de porti si portite in viata

  6. Aceasta pare a fi alternativa perfecta pentru parintii care nu au bani de meditatori. Ma bucur sa aud ca ai apelat la aceasta metoda. Imi da o inceredere mult mai mare sa apelez si eu la serviciile lor

  7. Oricine poate sa invete engleza , trebuie doar sa vrei si sa fii perseverent !! fata de alte limbi straine engleza este chiar usoara 😉

  8. Nu știu, dacă mai există cineva în situația mea, dar înțeleg majoritatea cuvintelor în engleză, știu să citesc, să scriu, dar când vine vorba să vorbesc …Toată lumea e așa :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shares