Cartea Albă pierdută (Blesteme străvechi #2) de Cassandra Clare și Wesley Chu/recenzie



Bine ați venit sau revenit pe blogul meu!
În primul rând vreau să vă spun La mulți ani, să aveți tot ce vă doriți și numai bucurii în Noul An! Sper că 2022 să fie mult mai bun și blând decât anul ce tocmai s-a încheiat. Să ne bucurăm de viață fără prea multe restricții și să fim sănătoși. În ultima lună a anului nu am fost foarte activă pe blog sau pe rețelele sociale, dar anul acesta vreau să fiu cât mai activă. Am citit câteva cărți, dar n-am reușit să scriu și recenziile, dar voi recupera din plin. Cartea Albă pierdută (Blesteme străvechi ,vol.2) de Cassandra Clare și Wesley Chu a fost una dintre cărțile pe care le-am citit în decembrie.

Deja nu mai este un secret că ador cărțile Cassandrei Clare și nu ratez niciun volum care este tradus la noi. Bineînțeles, aici mă refer la cărțile pentru adulți, nu la cele pentru copii. Cartea Albă pierdută este a 17-a carte din lumea vânătorilor de umbre care a fost tradusă la noi. Lista completă a recenziilor pe care le-am făcut o găsiți aici. Vă recomand cu drag și vouă cărțile Cassandrei pentru că sunt minunate și sigur vă vor plăcea. Găsiți toate volumele la Editura Corint.

Titlu: Cartea Albă pierdută

Seria: Blesteme străvechi, vol. 2

Autor: Cassandra Clare și Wesley Chu

Editura: Corint

Aparitie: 2021

Nr. de pagini: 448

Categorie: Romane Fantasy

Sincer, chiar îmi era dor de universul vânătorilor de umbre și de toate aventurile lor. Pentru că da, fiecare volum, oferă aventuri nebănuite, adrenalină și multe răsturnări de situație care te țin cu sufletul la gură pagină după pagină. Nu ai timp să te plictisești și orice scenariu îți faci în minte în final este spulberat. Nici Cartea Albă pierdută, al doilea volum al seriei Blesteme străvechi nu face excepție și la final abia aștepți să apară următorul volum.

Alec Lightwood și Magnus Bane sunt în prim plan, însă alături de ei sunt și prietenii lor Clary, Jace, Isabelle și Simon. Împreună fac o echipă senzațională și aventurile prin care trec sunt de poveste. Viața liniștită și minunată a șui Alec și Magnus, alături de fiul lor Max, este dată peste cap în momentul în care vechi cunoștințe ale lui Magnus fură Cartea Albă. Aceștia se strecoară în apartamentul lui Magnus și fură Cartea albă, unul dintre cele mai puternice tomuri de magie care există. În mâinile cui nu trebuie această carte poate fi o adevărată bombă pentru întreaga omenire.

Cine este în spatele hoților?

Pentru a găsi cartea ei sunt nevoiți să-și cheme prietenii în ajutor și împreună pornesc pe urmele hoților, tocmai în Shanghai. Însă înainte de asta trebuie să găsească pe cineva de încredere cu care să-l lase pe micuțul Max, însă asta nu e o sarcină tocmai ușoară. Oare cine are curaj să stea cu năzdrăvanul Max?

Aventura vânătorilor de umbre este destul de periculoasă, cu atât mai mult cu cât rana lui Magnus este un adevărat mister. O rană care nu doare, dar care strălucește și îi oferă și mai multă putere. Cine i-a făcut rana și cu ce scop? Cu siguranță nu este un act de bunătate din partea cuiva, nu? Adevărul din spatele acesteia este unul teribil și care le va pune viețile tuturor în pericol. Un adevărat carusel rusesc este călătoria lor și nu se știe dacă vor reuși cu toții să revină acasă.

Lectură plăcută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Shares