
Ai intrat vreodata intr-o camera pentru prima oara si te-ai simtit ca acasa? Sau, dimpotriva, pare ca nu iti gasesti niciodata locul intr-o incapere in care ai mai fost de atatea ori? Daca da, trebuie sa stii ca motivul poate avea legatura cu culoarea peretilor si, mai mult decat atat, cu intregul decor!
De-a lungul anilor, au fost efectuate numeroase studii pentru a se observa care este impactul nuantelor in amenajarile interioare asupra psihicului uman. In urma acestora, specialistii au aflat cateva lucruri interesante, precum: care sunt culorile care imbie la odihna si relaxare, care sporesc creativitatea sau veselia si ce culori se potrivesc perfect in incaperi, in functie de rolul acestora! Asadar, poti tine si tu cont de rezultate pentru a obtine un decor ideal si pentru a-ti imbunatati starea de spirit atunci cand esti acasa ori la birou!
Culorile si proprietatile lor
Daca ai de gand sa renovezi in viitorul apropiat, ia in considerare consultarea acestui mic ghid inainte de a achizitiona vopseaua, decoratiunile si alte lucruri necesare, pentru ca rezultatul sa fie unul reusit, din toate punctele de vedere! Te poti inspira si din aceste poze cu amenajari interioare in apartamente, ce tin cont de descoperirile specialistilor, in cazul in care locuiesti la bloc! Iata care sunt informatiile care iti vor fi de ajutor:
- Galben
Culoarea galbena are un efect linistitor, si, in acelasi timp, stimuleaza creativitatea si ofera o stare de veselie si bucurie. Aceasta reduce tensiunile, ceea ce o face ideala pentru camerele in care te relaxezi, precum living-ul, dar si pentru holurile ce fac legatura intre incaperi ori bucatarie. Pentru un decor modern, tineresc, galbenul poate fi asociat cu mici accente colorate (rosii, verzi, albastre). De asemenea, nuantele de galben sunt potrivite si pentru camera copilului sau adolescentului.
- Verde
Verdele este plin de vitalitate, simbolizeaza sanatatea si fertilitatea. Pentru ca este o nuanta ce se regaseste din plin in natura, s-a observat ca incaperile ce contin verde in decor cresc nivelul de energie pozitiva, oferind, simultan, un sentiment de calm si liniste. Poate fi folosit in dormitor, sufragerie, si bucatarie.
- Albastru
Albastru este asociat, in general, cu cerul si cu marea ori oceanul. Asadar, prin intermediul sau, se pot obtine sentimente de calm, pace si serenitate. Nuantele luminoase de albastru sunt perfecte pentru dormitor, cele mai intense, in asociere cu albul, sunt ideale pentru baie.
- Maro
Tonurile maronii ofera o atmosfera calda, confortabila si primitoare. Intr-un living cu accente maro te vei simti bine venit. Nuantele mai inchise la culoare dau impresia de rafinament si eleganta.
- Rosu
In amenajari, rosul este, in general, folosit cu masura, fiind o culoarea care agita si oboseste, daca este utilizat in exces. Aceasta poate reprezenta un boost de energie si de hotarare, dar si de pasiune. Poate fi folosit in dormitor sub forma unor decoratiuni, asternuturi sau chiar pe perete, insa in cantitati mici! Foarte indicat este in camera in care se serveste masa, fiind cunoscut pentru sporirea apetitului.
- Alb
Albul este printre culorile cele mai utilizate in amenajarile interioare. Unul dintre motive este ca da impresia unui decor foarte practic, curat si ordonat, ceea ce are efect calmant asupra psihicului. Asociat cu alte tonuri, mai vesele, poate fi energizant, insa folosit in exces, ofera senzatia de rece si de un ambient impersonal.
Tu ce culori preferi pentru interiorul locuintei tale?
Sursa foto: www.unsplash.com