Așa cum am promis, anul acesta o să postez mai des. Astăzi o să vă povestesc despre o carte care mi-a plăcut foarte mult. Adevărul este că am citit cartea în toamnă, dar abia acum am reușit să mă mobilizez pentru recenzie. În ultimii doi ani m-am îndreptat mai mult spre cărți fantasy, young adult sau distopii. Regatul Umbrelor este primul volum al trilogiei Grisha de Leigh Bardugo. N-am citit nici o altă carte a acestei autoare, dar Regatul Umbrelor este fenomenală. Abia aștept să citesc și următoarele două volume ale trilogiei.
Titlu: Regatul Umbrelor (vol.1)
Autor: Leigh Bardugo
Editura: TREI
Aparitie: 2013
Nr de pagini: 344
O găsiți pe Libris.ro
Nu știu cum a reușit autoarea să creeze asemenea poveste, dar o felicit din toată inima. Este o poveste captivantă care te ține în suspans de la primele pagini până la ultimele. Mie îmi plac cărțile mai mult decât filmele deoarece carțile îmi dau posibilitatea să-mi imaginez locurile, personajele și acțiunea după descrierile amănunțite ale autorilor.
Acțiunea se desfășoară în Ravka, un ținut odată măreț, dar care acum se află sub teroare continuă. Falia Umbrei este tărâmul întunecat unde trăiesc creaturi înfiorătoare. Acestea atacă de fiecare dată când cineva încearcă să străbată Falia. Mulți soldați și-au pierdut viețile aici. La ultima încercare de a trece prin Falie, o fată orfană pe nume Alina, este cea care reușește să izgonească creaturile. Deși nu știam, Alina posedă o putere remarcabilă și nemaiavută de niciuna Grisha. Ea este cea care poate invoca lumina, Invocatoare de Soare. Odată cu această descoperire Alina devine o armă pentru Armata Întâi și este protejată de Întunecat.
Puterea Alinei o face să fie ținta pentru nenumărați dușmani, care vor să pună mâna pe ea. Întunecatul se ocupă de protejarea și antrenamentul Alinei, pentru că ea este salvarea Ravkăi. La Micul Palat Alina îi duce dorul prietenului ei Mal, de care este și îndrăgostită în secret. Îi scrie numeroase scrisori însă acesta nu îi răspunde niciodată. Este foarte dezamgită crezând că Mal a uitat-o. Se concentrează la antrenamentele pe care le face pentru a-și putea controla puterile. Însă Alina află un secret teribil, ceea ce o face să fugă pentru a salva cu adevărat Ravka.
Cine a creat falia Umbrei și de ce?
Va rămâne Alina alături de Întunecat, ca să salveze Ravka?
De ce nu-i răspunde niciodată Mal la scrisori Alinei?
Va reuși Alina să-și stăpănească puterea și să elimine Întunericul?
Mulțumim pentru recenzie.
Și eu as vrea sa aflu răspunsul la aceste întrebări, motiv pentru care voi cauta și eu cartea! Mulțumesc pentru recomandare!
Este o carte care merita intreaga mea atentie si nu pentru mine in mod direct ci pentru domnisoara mea care iubeste astfel de carti!
Eu nu prea citesc carti fantasy si nu am rabdare pentru cele cu multe volume dar povestea pare mai mult decat interesanta.
Am citit cam rar in ultima perioada dar chiar mi se pare tentanta cartea.
Pare o carte interesanta care chiar merita citita
Excelenta cartea, de nota 10!