
Bine ați venit sau revenit pe blogul meu!
Iată că ușor, ușor se duce și luna octombrie. A fost o lună tare aglomerată pentru mine, dar am încercat pe cât de mult să nu lipsesc prea mult de pe blog. Așa că astăzi vin cu noi informații despre ce produse pentru copii nu-mi lipsesc din casă, încă de la primul copil. Am mereu încredere în produsele dedicate mama și copilul și de aceea nu ratez niciodată o ofertă la astfel de produse. Iar la Notino găsesc mereu tot ce am nevoie.
La primul copil fiecare detaliu sau informație pe care o citeam/auzeam era bine reținută. M-am informat din timp cât am putut de mult despre îngrijirea copilului și automat a produselor pe care să le folosesc. Brandul meu de încredere a fost dintotdeauna Nivea. Atât pentru noi adulții, cât și pentru copii. Fie că este vorba despre șampon, ulei de corp sau chiar creme cu protecție solară, acestea sunt mereu de la Nivea. De mai bine de 9 ani nu am avut niciodată vreo problemă cu produsele lor și de aceea le folosesc cu maximă încredere.
Nivea Kids Sparkle Berry– 2 in 1 gel de duș și șampon pentru copii

Îngrijirea părului și pielii copilului este foarte importantă pentru o dezvoltare frumoasă și armonioasă. Pentru că am și fetiță și băiețel, fiecare este cu șamponul său. Întodeauna aleg de la Nivea 2 în 1 gel de duș și șampon pentru copii. Acesta este foarte delicat cu părul și pielea copiilor, dar și mai important este că nu provoacă usturime ochilor. Spălatul copiilor este o joacă de copii.
Îmi place acest produs pentru că este special pentru copii având o formulă delicată, îmbogățită cu extract bio de aloe vera și mușețel. Acesta oferă o curățare delicată a părului și pielii copiilor, lăsând un parfum discret de fructe de pădure. Dacă în cazul băiețelului nu am nevoie de balsam, pentru fetiță este neapărat nevoie. Părul lung s-ar descurca foarte greu, dar mulțumită faptului că are și balsam acesta se descurcă destul de ușor la pieptănat.
Caracteristici:
- ideal pentru pielea sensibilă a copiilor
- curăță delicat pielea și părul
- protejează
- facilitează pieptănarea părului
- aromă de fructe de pădure
- PH neutru
- testat de medici pediatrii și dermatologi
Un alt produs pe care vi-l recomand este Nivea Sun Kids spray pentru protecție solară pentru copii SPF 50+. Noi folosim de 2 ani și suntem tare mulțumiți de acest spray pentru protecție solară. Nu lasă urme albe și este potrivit pentru copii.
