Sunt o iubitoare de pisicute. Pur si simplu, le ador. Am crescut la viata mea ( parca, vorbesc ca mamaia ) foarte multe pisici. Stau la curte si spatiul imi permite un numar mai mare de animale pe langa casa. Unele dintre ele au plecat de acasa, altele au murit dar niciodata nu am renuntat in a creste pisici, chiar daca plangeam cateva zile bune dupa disparitia uneia. Luam alta pisica si treptat toata dragostea mea ii era oferita ei, dar nici pe celelate nu le uitam (cu toate pisicutele cred ca am poze). Cea mai longeviva pisica a mea este Mitzicutza care are venerabila varsta de 4 ani.
Povestea ei este una trista dar cu final fericit ….. cand era micuta de numai cateva saptamani mama ei a abandonat-o fiind un pui bolnav. Avea o boala ciudatata: facea spume la gura si incepea sa sara in sus, nu se oprea cateva minute bune. Pentru a nu o lasa sa se raneasca o tineam in brate si ii lasam labutele din fata libere, acestea parca erau bagate in priza asa se miscau in aer. Dupa aceea se potolea si isi revenea. Facea astfel de crize de 3-4 ori pe luna, dar, nu m-a lasat inima da o abandonez, asa cum ma sfatuiau toti din familie. Am uitat sa va spun ca in perioada aceea eram gravida si toata lumea era speriata sa nu imi afecteze copilul boala pisicii ( stiti, cum e la tara) . ca sa nu ma mai bata la cap ca trebuie sa abandonez pisicuta le-am spus ,, dar daca Dumnezeu ma pune la incercare sa vada daca abandonez pisica bolnava? La fel as face daca copilul ar fi bolnav? L-as abandona dupa ce vad ca nu e sanatos? ,, La vorbele mele toti au amutit si de atunci niciunul nu a mai spus sa abandonez pisicuta. Locul ei de dormit era langa mine in pat, pe partea stanga langa burtica. Cand bebelusul era agitat pisicuta torcea si el se linistea……Si, am avut grija de ea chiar pana am plecat la spital de am nascut, crizele erau mai rare abea de mai facea cate una pe luna. Cand m-am intors cu copilul acasa imediat a venit in pat langa el si il mirosea, statea la picioarele lui si daca copilul incepea sa planga incepea sa se invarta pe langa el.
Dupa vreo 3 luni am observat ca nu a mai facut nici o criza, sttea mai mult pe afara si dormea pe pragul usii in afara camerei. Nu ca nu as fi vrut sa o tin in casa dar nu voia sa stea ea.
Dupa ce a facut primii puisori nu a mai facut deloc crize, dar ramasese cu o caderea a spatelui. Nu stiu sa va spun sa ma intelegeti mai bine, cand mergea ii cadea cateva secunde burta de pamant. Asta a durat pana a facut in urmatorul an iar pui. Dupa asta si-a revenit complet. Are deja 2 ani de cand nu mai face niciun fel de criza si nici burta nu-i mai pica de pamant. Este o pisica normala. Pana la urma a meritat sa nu o abandonez, chiar daca nu-si revenea nu o abandonam.
Voi cum ati fi procedat, daca erati in locul meu?
