Nemuritoarea Starling ( Emblema Eternității, vol. 1 ) de Angela Corbett

Iată că a sosit timpul să vă povestesc și despre acest minunat roman fantasy: Nemuritoarea Starling ( Emblema Eternității, vol. 1 ) de Angela Corbett. Acest roman l-am primit în urmă cu ceva vreme de la Editura Corint, l-am citit imediat, dar mi-a scăpat recenzia. Acum îndrept lucrurile pentru că ar fi păcat să nu aflați cât de minunat este acest roman. Mi-a plăcut foarte mult și am așteptat cu nerăbdare apariția volumului 2 ( pe care urmează să-l citesc zilele acestea). Romanele fantasy sunt preferatele mele. De data asta am avut parte de multe surprize plăcute, autoarea are un stil aparte și a reușit să mă facă să trăiesc o multitudine de sentimente pe parcursul cărții. Rar mi s-a întâmplat să iubesc două personaje masculine, mai ales dintr-un triunghi amoros. Ei, acum s-a întâmplat. Cum așa? Aflați imediat în rândurile ce urmează.

Titlu: Nemuritoarea Starling ( Emblema Eternității, vol.1 )

Autor: Angela Corbett

Editura: Leda Edge

An apariție: 2017

Număr de pagini: 352

O găsiți pe Editura Corint

Evangeline Starling ( Evie) ajunge în Gunnison, Colorado, după ce a terminat colegiul. Decizia ei de a veni cu 3 luni înainte de începerea primului an de facultate are legătură cu faptul că iubitul a înșelat-o. Evie este o fire amuzantă, sarcastică, inteligentă și iubește drumețiile și mașinile. Conduce un Mustang din 1966 și de cele mai multe ori băieții sunt atrași de mașina ei. Ea nu este genul de fată care să fie timidă, din contră, socializează și își face rapid prieteni, atât fete cât și băieți. Se pare că drumeția pe care o găsea fascinantă devine rapid un coșmar când realizează că s-a rătăcit. Din fericire este ajutată de Alex Night, un tânăr care se afla, întâmplător sau nu, în aceeași zonă cu ea.

Prima impresie despre Alex pe care și-o face este că acesta este un tip arogant și nesuferit. Ciudată este senzația că îl cunoaște pe acest tip și simte o atracție puternică față de el. Soarta face ca cei doi să devină prieteni și să se cunoască mai bine. Deși, nu spera ca Alex să o bage în seamă, între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste. La întâlnirea romantică Evie este surprinsă într-un mod foarte plăcut de detaliile pregătite de Alex. Totul decurge ca într-un basm, până când apariția unui bărbat îl face pe Alex să devină agitat. Acesta îi cere să meargă acasă și să nu mai se expună la pericole. Evie refuză să devină ,,prizonieră,, numai din cauza ciudatelor presupuneri ale lui Alex. După ce i-a mărturisit că ea este ,,sufletul pereche,, Alex dispare fără să-i dea alte explicații.

Îl va uita Evie pe Alex?

Evie suferă foarte mult după dispariția lui Alex, însă încearcă să meargă mai departe. În prima zi de facultate Evie îl cunoaște pe Emil, tipul care o sărută în fața tuturor. De atunci Evie are sentimentul că este urmărită de cineva, însă abia când Alex își face din nou apariția încep problemele. Evie simte că semnul din naștere sub formă de crin se încălzește atunci când este cu Emil sau cu Alex. Pe lângă acest aspect pe care nu și-l poate explica, ea are parte și de mici viziuni, de parcă și-ar aminti ceva. Viziunile se dovedesc a fi amintiri din viețile ei anterioare, însă aflarea acestui adevăr duce la altul, iar pericolul este din ce în ce mai mare. Sentimentele pe care le are atât pentru Alex cât și pentru Emil o va conduce într-o încurcătură teribilă.

Cine este Alex și de ce spune că este sufletul pereche al lui Evie?

Alex Night este un tip super din toate punctele de vedere și multe fete suspină după el. El are ochi numai pentru Evie, însă sarcina lui de a o proteja de pericole este mai importantă decât orice altceva. În momentul în care îl remarcă pe bărbatul ciudat care i-a urmărit o părăsește și pleacă spre grupul de Protectori din care face parte. Nu mai poate sta departe de Evie atunci când realizează că riscă să o piardă în favoarea lui Emil, rivalul lui din totdeauna. Lucrurile nu decurg cum își dorește și se vede nevoită să-i spună adevărul lui Evie.

Cine este Emil și de ce susține că și el este sufletul pereche al lui Evie?

Emil este un tip carismatic, simpatic și puțn ciudat, el are tupeul să o sărute pe Evie în fața întregii facultăți. Reușește să se împrietenească cu Evie și în scurt timp devin iubiți. El o tratează frumos pe Evie și nu înțelege de ce Alex a fost capabil să o părăsească. El are parte de o surpriză când îl cunoaște pe fostul iubit al lui Evie pentru că acesta este nimeni altul decât Alex, rivalul lui de o eternitate. Lucrurile se complică de la o zi la alta și se vede nevoit să coopereze cu Alex pentru a o salva pe Evie.

O serie de întâmplări le face pe personajele noastre să devină apropiate. Îl preferam pe Alex, apoi pe Emil, apoi nu mai știam pe care din ei să-l prefer. Povestea lor este una tare întortocheată și la finalul romanului încă nu am reușit să îmi dau seama cu cine aș vrea să rămână Evie.

Este Alex sau Emil sufletul pereche al lui Evie?

Cine sunt cei care o urmăresc pe Evie și ce vor de la ea?

De ce sunt Alex și Emil dușmani de o eternitate?

Pe cine va alege Evie ?

17 thoughts on “Nemuritoarea Starling ( Emblema Eternității, vol. 1 ) de Angela Corbett

    1. Mai mult decat rasfoita te asigur, cartea merita citita pentru ca este extraordinar de frumoasa.

    1. Pana anul trecut spuneam ca nu mi-ar placea cartile fantasy, dar dupa ce am citit prima carte de acest gen n-am mai putut sa renunt la cartile de acest gen 🙂

    1. Este foarte interesanta si ti-o recomand cu drag. Merita citita, nu stiu ce o sa ma fac pana o sa apara si urmatorul volum :))

  1. Ultimele carti pe care le-am citit au fost desre razboi, nu am mai citit fantasy de ceva vreme. Mai am una de citit tot despre razboi si apoi cred ca voi schimba putin genul, poate iarasi spre fantasy. Am retinut titlu, oricum.

  2. Iubire, intrigă și suspans, asta mi s-a părut că găsesc în ”Nemuritoarea” și să -mi trezească impulsul de a citi cartea. Sper să reușesc să-i descopăr pe Evie, Alex și Emil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shares