Testez noi produse pentru tenul cu probleme

Tenul meu nu este cel ideal. Întotdeauna m-am confruntat cu diferite probleme și de aceea îmi place să testez noi produse pentru tenul cu probleme. Uneori am fost mulțumită, alteori dezamăgită. Însă nu m-am oprit din a testat noi și noi produse. Luna aceasta am testat unguentul cu măsline pentru piele uscată spre atopică de la Ziaja, masca facială Garnier Pure Active , contra punctelor negre și a acneei, și masca înviorătoare pentru ochi Garnier Skin Naturals Moisture+ Fresh Look.

Ziaja Natural Olive – unguent de măsline pentru piele uscată spre atopică


Produse Ziaja am tot folosit în ultimii ani, însă acest unguent pentru piele uscată /piele atopică nu. La ceva intervale de timp tenul meu tinde să se usuce chiar dacă folosesc cu regularitate crema. Ce mă nemulțumește cel mai tare este în jurul nasului, pentru că acolo fondul de ten arată foarte urât când pielea este foarte uscată.

Unguentul de măsline Ziaja este foarte bun, după câteva utilizări pielea a început să redevină elastică, catifelată și hidratată. Consistența este cremoasă, se absoarbe rapid în piele și nu lasă senzația aceea de ulei pe față. Eu sunt foarte încântată de ea, pentru că este eficientă și este foarte ieftină.

Garnier Pure Active – mască facială neagră, contra punctelor negre și a acneei, cu cărbune activ


Cred că majoritatea persoanelor se confruntă cu problema punctelor negre. Am încercat mereu să-mi păstrez tenul cât de cât curat și să îndepărtez pe cât posibil nesuferitele puncte negre. Luna aceasta am testat masca facială neagră, contra punctelor negre și a acneei, cu cărbune activ. Spre deosebire de alte produse specifice acetsei probleme pe care le-am folosit, Garnier Pure Active este un produs 3 în 1.

Se poate folosi pentru curățare, pentru exfoliere și ca mască. Eu recunosc că am folosit-o pentru exfoliere, eram tare curioasă dacă este utilă sau nu. Într-adevăr a îndepăratat o mare parte a punctelor negre, însă nu în totalitate. Bănuiesc că este totuși nevoie de ceva timp pentru ca punctele negre să fie îndepăratate complet. Pentru ce am obținut după 3 utilizări pot să spun că sunt foarte mulțumită.

Garnier Skin Naturals Moisture + Fresh Look – mască înviorătoare pentru ochi


În ultimul an an devenit o mare iubitoare a măștilor pentru ochi. Am avut o perioadă aglomerată și obositoare, iar cearcănele și-au făcut simțită prezența. Nu-mi place să am cearcăne și încerc să le țin la distanță pe cât de mult posibil. Nu am rezistat tentației și mi-am pus în comanda de pe Notino și masca înviorătoare pentru ochi Garnier Skin Naturals Moisture+Fresh Look. În week-end m-am răsfățat cu această mască și mi-au plăcut efectele ei. Data viitoare o să-mi fac un stoc generos cu astfel de maști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shares