S-a dus jumătate din toamnă, ce repede trece timpul. Parcă mai ieri era începutul toamnei, acum mai trec câteva zile și sărim aproape de finalul ei. Anul asta chiar a fost un an pe repede înainte. Nu am apucat să ne bucurăm de nimic. Ba izolari, ba carantine, ba resticții peste restricții. Nici nu mai știm să trăim cu adevărat. Dacă înainte unele lucruri mărunte nu ne mai aduceau nici o bucurie, acum, o simplă ieșire ne face cei mai fericiți. Notino a fost mereu alături de mine, mai ales pe timpul pandemiei. De fiecare dată majoritatea cumpărăturilor le făceam online pe Notino, pentru că au prețuri accesibile și produse din diverse categorii. Spre bucuria mea am aflat că sunt parfumuri noi pe Notino și trebuie neapărat să-mi reînnoiesc și eu colecția de parfumuri.
Parfumuri noi de la Armani pe Notino
Dacă aș asculta de ce spune soțul meu, sunt un pic maniacă. Da, maniacă în a achiziționa parfumuri noi ori de câte ori am ocazia. Deși am o colecție mai mult decât generoasă, nu mă pot abține să nu cumpăr măcar 1 parfum la 1-2 luni. Mai mult de jumătate dintre parfumurile mele sunt mai mult de jumătate, dar tentația de a avea un parfum nou este prea mare. Folosesc un parfum până mă obișnuiesc cu el, apoi când nu-i mai simt mirosul îl schimb.
Acum am pus ochii pe două parfumuri noi de la Armani de pe Notino. Mama mea, să nu mă audă soțul meu că îl apucă ,,nebuneala,,. Știți voi rugăciunea aceea cu ,,Dă Doamne să nu fie soțul acasă când vine curierul,, Ț? :))) Trebuie să o repet și eu de câteva ori după ce plasez comanda de parfumuri noi.
Armani My Way – parfum pentru femei
Parfumurile de la Armani sunt preferatele noastre, atât ale mele cât și ale soțului. El folosește de peste 15 ani Aqua di Gio, nu renunță la el niciodată. Este parfumul care pe el îl definește. Pe mine mă frapează această continuitate de folosire a unui parfum. Eu una nu-s așa fidelă unui anumit parfum, îmi place să încerc cât mai multe.
Armany My Way pare a fi un parfum care mie să-mi placă. Dacă nu am posibilitatea de al testa înainte mă ghidez dupa notele parfumului și categoria din care face parte. Eu sunt mai mult cu parfumurile florale sau lemnoase. Ce mi-a atras atenția la acest parfum a fost designul sticluței de parfum. Este foarte interesant și atractiv.
Armani Ocean di Gioia – parfum pentru femei
Și rămânem tot la parfumurile Armani. Nu v-am spus că sunt preferatele mele? Armani Ocean di Gioia m-a atras și prin design, dar mai mult este curiozitatea de a afla dacă este pe palcul meu. Acqua di Gioia nu mi-a plăcut foarte mult, deși era un parfum foarte persistent și care se simțea de la depărtare.
Iar povestea parfumului Armani Ocean di Gioia se pare că este legată chiar de Acqua di Gioia. Parfumul a fost lansat în 2010, la aniversarea a 10 ani de la lansarea apei de parfum Acqua di Gioia. Acest lcuru mi-a stârnit mai mult curiozitatea de a-l încerca, dar și pentru că este destinat unei femei dinamice, cu spiritul liber și în deplină armonie cu natura. Cred că a fost creat special pentru mine. Sunt tare, tare curioasă cum va fi.
Mi-ar mai fi fugit ochii către un alt parfum, la fel de interesant ca acestea de la Armani. Nu am avut încă niciun parfum Chloé , dar îmi pare destul de atractiv Chloé Nomade Absolu de Parfum. Dar, pe acesta îl las pentru luna viitoare, poate prind vreo ofertă bună și mi-l achiziționez de Black Friday, nu? Rămâne să aflăm 🙂 Voi ce parfumuri noi v-ați dori să încercați?