Se pare că luna iunie a fost luna cărților fantasy adaptate după poveștile copilăriei. Un blestem sumbru și nimicitor a fost dupa Frumoasa și Bestia, iar Să ucizi un regat de Alexandra Christo pare adaptarea fantasy după Mica sirenă. Bineînțeles, altă poveste, alte elemente, alt final, dar în linii mari pare a fi urmat povestea clasică. Mie mi-a plăcut foarte mult acest roman fantasy, mai ales că este de sine stătător. După atâtea trilogii și serii pe care le-am început sau pe care deja le-am terminat ( după câțiva ani ) chiar a picat bine acest roman. La Libris.ro găsiți foarte multe cărți de diverse genuri și cu siguranță găsiți ceva pe placul vostru. Eu încă rămân în sfera genului fantasy. 😀
Romanul Să ucizi un regat este o lectură ușoară, dar în același timp intensă și captivantă. Odată începută lectura foarte greu se mai poate lăsa cartea din mână până la final. Un roman excepțional, foarte bine construit, cu personaje complexe, cu elemente de magie, blesteme, trădări și răsturnări de situație la orice pas. Când ai impresia că știi cum vor decurge lucrurile autoarea îți dă peste nas și schimbă ,,macazul,, . Totul ia alta turnură și nu mai știi la ce să te aștepți.
Titlu: Să ucizi un regat
Autor: Alexandra Christo
Editura: STORIA
An apariție: 2021
Număr de pagini: 360
Prințesa Lira
Prințesa Lira nu este o prințesă oarecare, ci o prințesă sirenă foarte periculoasă din Marea Diavolos. Sirenele sunt coșmarul marinarilor pentru că ele îi ademenesc și îi ucid smulgându-le inimile din piept. Spre deosebire de celelalte sirene, prințesa Lira colecționează numai inimi regale. Este o tradiție ca sirenele să ucidă de ziua lor și să păstreze inimile victimelor. Însă prințesa Lira face greșeala de a ucide un prinț înainte cu două săptămâni aniversării zilei de naștere. Această greșeală îi atrage mânia Reginei și primește o pedeapsă foarte grea.
Prințul Elian
Prințul Elian este moștenitorul unui regat puternic, dar el preferă să vâneze sirene. Uciderea nemiloaselor sirene este singurul lui scop și își petrece majoritatea timpului pe mare. Cei din familie își doresc ca el să renunțe la această pasiune și să preia tronul tatălui său. Întâmplarea face ca să salveze o femeie din mijlocul mării, iar aceasta are multe informații despre existența sirenelor. Cu toate că nu are încredere în femeia ciudată acceptă să rămână la bordul navei sale.
Ce pedeapsă primește prințesa Lira? Va reuși ea să își repare greșeala și urce pe tron ca Regină?
Va reuși prințul Elian să scape omenirea de cumplitele sirene? Va urca pe tronul regatului său așa cum își doresc părinții lui?
Oare, chiar nu pot convețui în pace sirenele și oamenii? De unde această dușmănie între ei?