Bine ați venit sau revenit, pe blogul meu! Este timpul pentru recenzie.
Am primit cartea Dracula.Pe urmele Prințului Nemuritor de Kerri Maniscalco la începutul lunii august, însă m-am abținut să o citesc. De ce am făcut asta? Pentru că la jumătatea lunii urma să plecăm într-o minivacanță la munte și aveam în plan să vizităm și Castelul Bran. Am vrut să am în memorie imaginile proaspete cu Castelul lui Dracula. Să îmi fie mai ușor de urmărit scenele și peisajele pe care autoarea le descrie în carte.
Poveștile despre Prințul Nemuritor sau Dracula ( Vlad Tepes) au atras atenția lui Kerri Maniscalco astfel încât acțiunea celui de-al doilea volum al seriei Anchetele lui Audrey Rose se petrece chiar în Castelul Bran, Brașov, România. Mă simt tare mândră că țara noastră devine cunoscută prin aceste minunate obiective turistice. Documentarea autoarea este foarte bună, însă unele aspecte țin și de ficțiune. Mi-e greu să cred că studenții mergeau pe jos prin pădure până în Brașov. Însă povestea este creionată frumos și devine captivantă de la o pagină la alta.
Titlu: Dracula.Pe urmele Prințului Nemuritor
Autor: Kerri Maniscalco
Editura: Corint/Leda Edge
An apariție: 2019
Număr de pagini: 484
Când am citit primul volum al seriei Anchetele lui Audrey Rose nu aveam nici cea mai mică idee că acțiunea celui de-al doilea volum va fi plasată la Castelul Bran, în România. Asta am aflat abia la finalul primului volum Jack Spintecătorul și nu a putut decât să mă bucure. După ce a aflat adevărata identitatea a lui Jack Spintecătorul, Audrey Rose are inima frântă și încearcă să-și revină cufundându-se în studiu.
Povestea începe cu călătoria protagoniștilor, Audrey Rose și Thomas, către Brașov, la Institutul Național de Criminalistică și Medicină Legală din România găzduit de Castelul Bran. Iar autoarea nu le oferă protagoniștilor noștri o călătorie lipsită de griji, ci una teribilă. Chiar în tren are loc o întâmplare oribilă: un bărbat este descoperit mort cu un țăruș înfipt în inimă.
Castelul Bran – Castelul lui Dracula
Întâmplarea din tren îi înspăimântă pe Audrey Rose și Thomas, dar mai rău îi îngrozește directorul Institutului din Castelul Bran. Acesta nu le face o primire tocmai călduroasă celor doi, iar lui Audrey Rose îi oferă o cameră în turn, lângă morga de rezervă. Doamneee, mi s-a ridicat părul pe mine numai când am auzit, dar să mai fi fostul în locul lui Audrey Rose. Dar, poate nu știți, Audrey Rose nu se sperie de cadavre, ea este pasionată de studierea lor, ci mai mult se teme de ființele vii decât de morți.
Lucrurile încep să devină mai interesante și mai înfricoșătoare când de la o zi la alta sunt descoperite crime în jurul Institutului. Chiar unul dintre studenți moare în circumsanțe ciudate, iar faptul că la autopsie se descoperă lipsa totală a sângelui din trup provoacă multe întrebări. Frică, panică, neliniște, haos…. cam așa se poate descrie viața studenților în Castelul lui Dracula.
Audrey Rose își face câțiva prieteni, dar și dușmani. În cine să aibă încredere și în cine nu? Oare va reuși să scape de fantomele trecutului și să îl găsească pe cel care este în spatele crimelor din Brașov? Oare Prințul Nemuritor este cel care provoacă aceste crime? Cât din cele petrecute sunt reale și cât sunt legende și superstiții?