Inițierea (Academia Vampirilor #2) de Richelle Mead

După ce am citit primul volum al seriei Academia Vampirilor, n-am mai avut răbdare și mi-am luat de la Libris.ro al doilea volum al seriei Academia Vampirilor: Inițierea, de Richelle Mead. Lumea vampirească mă atrage din ce în ce mai mult, când caut o carte, caut să fie cu vampiri, deja mai am vreo 3 serii puse pe lista de cumpărături. Oare o să mă transform și eu într-un vampir de la atâtea cărți cu vampiri? Glumesc 🙂 Nu vă m-ai fierb și trec direct la recenzia cărții Inițierea (Academia Vampirilor #2), acest volum este mult mai bun decât primul:)

Titlu: Inițierea (Academia Vampirilor #2)

Autor: Richelle Mead

Editura: Leda

An apariție: 2012

Număr de pagini: 381

O găsiți pe Libris.ro

 

 

Dacă primul volum mi s-a părut foarte fain, deși uneori acțiunea cam lipsea, volumul doi începe în forță. Rose pleacă împreună cu Dimitri să dea testul de inițiere, numai că atunci când ajung la fața locului, dau peste un adevărat măcel. Întreaga familie a vestitului Arthur Schoenberg a fost ucisă de un atac al strigoilor în cârdășie cu oameni. Strigoii nu ar fi putut rupe protecțiile, însă oamenii da. După ce iau parte la anchetă, Dimitri și Rose se întorc la Academia Sf.  Vladimir. Acest atac al strigoilor asupra unei renumite familii regale porneste un adevarat haos. Pentru a evita ca elevii sau familiile acestora să fie în pericol, sunt trimiși în vacanța de Crăciun, la ski. Înainte de plecarea în vacanță, își face apariția și mama lui Rose, Janine Hathaway.

Vacanța la ski se dovedește chiar distractivă. Elevii se întâlnesc cu familiile lor și au parte de momente frumoase. Rose se simte cam singură, de când Lissa petrece aproape tot timpul cu iubitul ei Christian Ozera. Nu reușește să-l înțeleagă pe Dimitri și vrând să-l facă gelos începe să iasă cu Mason. Din nefericire acesta are un mic accident pe pârtia de ski, dar rămâne aproape de Rose. În scenă apare un nou tip, care se ține dupa Rose și Lissa, Adrian Ivashkov. Deși tipul o cam agasează, Rose simte totuși atracșia de a sta în preajma lui. Ciudat fenomen, dar o să aflăm mai târziu de ce se întâmpla asta.

Cine este Adrian și ce urmărește ?

Lissa își petrece cea mai mare parte a timpului împreuna cu iubitul ei, Christian. Mulțumită pastilelor pe care le ia, nu a mai avut probleme de sănătate și nici tulburări psihice. Totodată, ea nu-și mai folosește nici puterile, deși uneori simte că ar vrea să o facă. Ea nu-și dă seama prin ceea ce trece Rose, cu mama ei sau cu Dimitri. Un nou atac al strigoilor are loc la două state distanță de locul în care se află elevii în vacanță. Rose și Dimitri încă sunt la cuțite, iar Rose într-un acces de mânie îi mărturisește lui Mason ceea ce îi spusese Dimitri despre strigoi și locul în care s-ar afla aceștia.

Pe cine este geloasă Rose?

Ce va face Rose când va descoperi că Mason, Eddie și Mia au plecat spre locul unde își au ,,sediul,, strigoii?

Cine o va ajuta să iasă din hotel ?

După ce îi găsește vor reuși ei să scape din mâinile strigoilor?

Care este prețul pe care vor trebui să-l plătească pentru escapada lor?

Cine este Adrian și ce urmărește el?

Ce se va întampla cu triunghiul amoros Dimitri, Rose, Mason?

Lectură plăcută!

13 thoughts on “Inițierea (Academia Vampirilor #2) de Richelle Mead

  1. Daca iti plac vampirii iti recomand seria Vampirii sudului de Charlaine Harris, dupa care s-a facut celebrul serial True Blood, daca nu ai citit-o inca.

  2. Seria aceasta mi-a cucerit adolescenta, pe atunci le-am citit de la biblioteca orasului ( Nu era carte cu vampiri pe care sa nu o fi citit 😂😂), dar acum imi doresc sa le adaug si in biblioteca mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Shares