Îmi dau seama că acum cărțile fantasy au început să-mi placă tot mai mult. Nu m-aș fi gândit că o să ajungă să citesc aproape numai cărți fantasy. Luna trecută mi-am luat de la Editura Corint al doilea volum al seriei Tinerele Elite: Societatea Trandafirului de Marie Lu. Primul volum mi-a plăcut foarte mult, deși la final îmi venea să dau cu Adelina de pământ. Am așteptat cu nerăbadare să citesc volumul al doilea ca să aflu continuarea poveștii. Vă recomand să citiți întâi recenzia primului volum Tinerele Elite AICI.
Titlu: Societatea Trandafirului (Tinerele Elite #2)
Autor: Marie Lu
Editura: Corint
Aparitie: 2018
Nr de pagini: 416
O găsiți la Editura Corint
După ce l-a ucis din greșeală pe prințul Enzo, Adelina este alungată de Tinerele Elite. Se simte trădată de cei pe care îi considera familia ei și este hotărâtă să se răzbune, atât pe ei, cât și pe Inchiziție. Fuge cu sora ei, Violeta, care s-a dovedit a fi tot o malfetto, și ajung în Merrouas. Aici vor să-l găsească pe celebrul Magiano pentru a-l determina să li se alăture. Țelul celor două fete este să găsească mai multe Tinere Elie și să se reîntoarcă în Kenettra pentru a distruge Inchiziția și a o detrona pe noua Regină.
Societatea Trandafirului ?
Îl găsesc pe Magiano, însă pentru a li se alătura el le supune unui test. Bineînțeles, că fetele vor trece testul, însă Adelina ucide, chiar dacă putea evita asta. Se pare, că începe să se bucure de noile senzații produse de acest lucru. Magiano li se alătură și formează Societatea Trandafirului. Rămâne de văzut dacă reușesc să găsească alte Tinere Elite care să li se alăture. Oare planurile pentru întoarcerea în Kenettra vor decurge cum și-au propus? Ce surrpriză îi așteaptă din partea Pumnalelor?
Cine este noul lider al Pumnalelor?
După plecarea Adelinei, Pumnalele în frunte cu noul lider Raffaele, găsesc sprijin în regatul Beldain. Împreună cu regina din Beldain plănuiesc să o detroneze pe regina din Kenettra și să-l învieze pe prințul Enzo. Deși inițial Raffaele nu este de acord cu acest lucru, într-un final acceptă. Dar, la întoarcerea în Kenetra îi așteaptă o surpriză.
Se vor întâlni cele două ,,tabere,, pentru a se alia împotriva reginei și a Inchiziției? Sau fiecare tabără va lupta separat pentru îndeplinirea țelului său?
Vor reuși regina din Beldain să-l readucă la viață pe prințul Enzo ?
Vor reuși să o detroneze pe regină și să-l elimine pe Teren Santoro?
Cum se va termina povestea dintre Adelina și Enzo?
O carte interesanta!
Woow!O recenzie superba!
Am citit recenzia cu sufletul la gură.
Foarte interesanta actiunea acestei carti. M-ai facut curioasa!
Trebuie sa citim cartea sa aflam finalul, tu nu ai vrut sa ne dezvalui detalii.
De obicei nu sunt atrasa de astfel de carti, dar de data aceasta mi-a captat atentiam
Mi se pare o carte foarte atractiva din genul young adult!
Mi-ai starnit curiozitatea in ceea ce priveste finalul cartii
Am citit seria Geniul scrisa de autoarea asta si mi-a placut mult.
Vorbesti o limba straina pentru mine: malfeto, tinere elite, pumnale, dar intriga cartii pare bine construita.
O poveste captivanta si interesanta care te tine cu sufletul la gura, multimum pentru recomandare.
Vreau de mult timp sa incerc cartile lui Marie Lu. Sunt tare curioasa de aceasta serie, poate o incep si eu in acest an. ??