Turnul zorilor ( Tronul de Cleștar, vol. 6 ) de Sarah J. Maas

Astăzi revin cu recenzia celui de-al șaselea volum al seriei Tronul de Cleștar, Turnul zorilor de Sarah J. Maas. Încă nu am reușit să fac recenziile volumelor 3, 4 și 5, dar vor apărea și acestea cât de curând pe blog. Tronul de Cleștar este o serie extraordinară care m-a captivat de la primul volum. Așa cum Sarah J. Maas ne-a obișnuit, răsturnările de situație sunt la tot pasul. Prima serie a autoarei pe care am citit-o a fost Regatul spinilor și al trandafirilor, de care m-am îndrăgostit de la primele pagini. Tot atunci am descoperit că autoarea iubește să schimbe personajele pozitive în personaje negative și invers. La început mi-a fost destul de greu să accept acest lucru.

Turnul zorilor de Sarah J. Maas

La seria Tronul de Cleștar am fost prevăzătoare și am îndrăgit toate personajele masculine. Eram sigură că la un moment dat autoare v-a schimba macazul și nu am vrut să fiu nepregătită. Păi nu mi-am învățat eu lecția? În 2018 am început să citesc această serie , apoi am abandonat-o. Nu pentru că nu mi-a plăcut, ci pentru că voiam să apară cât mai multe volume din serie. Ador să citesc serii, dar să nu aștept vreme multă pentru apariția următoarelor volume. Deși am tânjit după fiecare nou volum apărut în acești doi ani, m-am abținut și nu le-am luat.

Luna trecută nu am mai răbdat și am profitat de oferta 2+1 gratis la Libris. Mi-am achiziționat volumele 3, 4 și 5. Le-am citit pe nerăsuflate și nici nu am scris recenziile. Însă sigur le voi scrie pentru că ar fi păcat să nu le am pe blog. Până când reușesc să le scriu pentru restul volumelor haideți să aflați ce se petrece în volumul 6, Turnul zorilor.

Vezi această postare pe Instagram

Abia asteptam sa vina noaptea, sa ma bucur de lectura. #turnulzorilor este cel de-al saselea volum al seriei #tronuldeclestar de #sarahjmaas . Din descrierea cartii aflam doar despre vizita fostului ( Chaol) si actualului ( Nesryn) capitan al Garzii Regale din Adarlan pe Continentul Sudic pentru vindecarea lui Chaol si pentru a crea o alianta menita sa salveze Erilea. Oare vor reusi ce si-au propus? Care este situatia razboiului in Adarlan? Ce soarta o asteapta pe Aelin, regina Terrasenului in mainile dusmanilor? Abia astept sa aflu cum se va sfarsi aceasta poveste. #bookblogger #booklover #bookstagramromania #bookstagram #instabooks #instabook #lucruriprivitedejosinsus #librisro #cartidelalibris #instalibris

O postare distribuită de Paula Caraman (@lucruriprivitedejosinsus) pe


Titlu: Turnul zorilor (Tronul de Cleștar, vol.6)

Autor: Sarah J. Maas

Editura: Rao

An apariție: 2020

Număr de pagini: 704

O găsiți pe Libris.ro

Așa cum vă spuneam am așteptat nerăbdătoare apariția acestui volum și l-am citit rapid, rapid. În două zile l-am terminat, deși volumul paginilor este destul de mare. O nouă surpriză a venit din partea lui Sarah. După ce în volumele anterioare Aelin și-a găsit adevăratul suflet pereche în prințul Fae, Rowan, acum e rândul lui Chaol Westfall să-și găsească adevărata iubire. Lucrurile sunt mult mai complicate, iar acțiunea este destul de antrenantă încât pagină după pagină lectura curge fără să îți dai seama.

În Turnul zorilor îi avem în prim plan pe Chaol Westfall, fostul Căpitan al Gărzii Regale, actual Lord Westfall și Mână a Regelui. Împreună cu el este și iubita lui, Nesryn Faliq, noul Căpitan al Gărzii Regale. Cei doi au pornit spre Continentul Sudic cu două țeluri: vindecare lui Chaol de către marii vindecători din Torre Cesme și încheierea unei alianțe pentru războiul din Nord. Lucrurile iau întorsături neașteptate atât în privința relației sentimentale dintre cei doi , dar și a alianței cu Khaganul Continetului Sudic.

Va reuși Yrene Towers să-l vindece pe Chaol?

Drept e că, deși l-am iubit pe Rowan de la început, întotdeauna am avut un regret în privința lui Chaol. Am tot sperat că Aelin se va întoarce la el, dar se pare că autoarea a avut alte planuri. M-am bucurat din plin de acest volum și am savurat fiecare moment. Venirea celor doi este privită cu suspiciune de către toți, însă le este permisă șederea pentru vindecarea lui Chaol. În privința unei alianțe pentru războiul din Nord nici nu se pune problema, deocamdată.

Întâlnirea lui Chaol cu vindecătoarea Yrene Towers din Torre Cesme este destul de dușmănoasă. Din partea lui Yrene mai mult datorită trecutului ei cu fostul Rege pe care l-a slujit Chaol atâția ani. Însă aceasta este nevoită să înceapă tratamentul de vindecare și treptat lucrurile devin periculoase, din mai multe privințe. Se pare că ,,ologeala,, căpitanului se datorează în parte acelei răni pe care i-a făcut-o fostul rege în luptă. Acea cicatrice a rănii o împiedică pe Yrene să își poată folosi magia pentru a-l vindeca.

Își va reîntâlni Nesryn familia?

Pe de altă parte Nesryn își reîntâlnește familia și petrece momente frumoase alături de unchiul și mătușa ei. În acest ținut toată lumea este suspicioasă și se ferește să vorbească deschis. Nesryn se împrietenește cu unul dintre moștenitorii tronului, însă discuțiile deschise au loc în aer. Acesta conduce păsările gigantice numite rukși. Nesryn îl însoțește chiar într-o călătorie mai departe de palat, unde află noi povești care vor schimba cu totul ce știau ei despre Erawan. Între cei doi se leagă o prietenie foarte strânsă și se sprijină în toate. Astfel spus, se poate spune că Nesryn încheie o alianță secretă cu prințul moștenitor.

Sunt prezenți valgii și pe Continentul Sudic?

De parcă nu ar fi de ajuns prezența valgilor în Nord, acum ei sunt prezenți chiar în palat. Am avut o mare surpriză să descopăr pe cine ,,poseda,, unul dintre valgi. Acest mic amănunt va schimba cu totul perspectiva tuturor în privința alianțelor și a înfrîngerii valgilor.

Despre Aelin nu se vorbește deloc în acest volum, după ce în volumul anterior aceasta a fost luată prizonieră de către Maeve. Sunt tare curioasă ce se va întâmpla în următorul volum și dacă eroii noștri vor avea sorți de izbândă odată pentru totdeauna împotriva valgilor.

17 thoughts on “Turnul zorilor ( Tronul de Cleștar, vol. 6 ) de Sarah J. Maas

  1. Chiar pare interesantă această carte, mai ale că îmi place stilul scriitorului care schimbă personajele rele în bune și invers. Mi-am notat, sper să citesc cât mai multe din seria amintită.

  2. Si mie imi.plac seriile, dar tare grea e asteptarea dupa noi volume. Se vede ca iti place tare mult seria asta.

  3. Nu stiu cum faci de te simti atrasa numai de carti din acestea care sunt compuse dintr-o gramada de volume. Ma bucur ca tie ti-a placut aceasta carte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shares