Caiet de lucru: Matematică și explorarea mediului

Acest caiet de lucru este foarte util copiilor pentru a-și păstra cunoștințele învățate la școală. Structura caietului de lucru este foarte ușoară și atractivă pentru copii astfel încât să nu se plictisească. Exercițiile sunt de la simple la complexe, acoperind toată materia învățată în cel de-al doilea semestru de școală. Cerințe explicate în așa fel încât să fie ușor de înțeles de către copii care rezolvă singurei exercițiile. Problemele cu imagini sunt cele ce le atrag și le stârnesc interesul copiilor.

Turnul zorilor ( Tronul de Cleștar, vol. 6 ) de Sarah J. Maas

Tronul de Cleștar este o serie extraordinară care m-a captivat de la primul volum. Așa cum Sarah J. Maas ne-a obișnuit, răsturnările de situație sunt la tot pasul. Prima serie a autoarei pe care am citit-o a fost Regatul spinilor și al trandafirilor, de care m-am îndrăgostit de la primele pagini. Tot atunci am descoperit că autoarea iubește să schimbe personajele pozitive în personaje negative și invers. La început mi-a fost destul de greu să accept acest lucru. La seria Tronul de Cleștar am fost prevăzătoare și am îndrăgit toate personajele masculine. Eram sigură că la un moment dat autoare v-a schimba macazul și nu am vrut să fiu nepregătită.

Anotimpul vrăjitoarei – Sabrina: Între Lumină și Întuneric, de Sarah Rees Brennan

Nimic nu este ușor, iar pentru o asemenea vrajă Sabrina trebuie să meargă să culeagă o anumită plantă ( floare de nu-mă-uita ) din pădure. Cum vărul ei nu o poate însoți este nevoită sa meargă singură. Însă pădurea este plină de pericole și Sabrina este temătoare. În mica ei aventură întâlnește un spirit al fântânii care îndeplinește dorințe. Să se încreadă în el sau nu, să fie el cel care îi va îndeplini dorințe ascunse?

Regatul Luminilor ( Grisha #3) de Leigh Bardugo

Ieri am terminat de citit ultimul volum al trilogiei Grisha, Regatul Luminilor de Leigh Bardugo. Este o trilogie formidabilă și îmi place foarte mult. Autoarea a reușit să creeze o poveste minunată, cu acțiune complexă. De la un volum la altul acțiunea devine mai interesantă și mai surprinzătoare. De obicei în romane se formează un triunghi amoros, ei bine de data asta lucrurile se complică. Pot să-l numesc ,,pătrat amoros,, ? :))) Culmea e că pe parcursul poveștii am rezonat cu fiecare dintre pretendenți, iar acum la final chiar nu îmi dădeam seama cu care aș fi vrut să rămână.

Studiu despre magie ( Cronicile din Ixia #2 ) de Maria V. Snyder

În Studiu despre magie descoperim Sitia, locul natal al Yelenei, unde magia nu este interzisă. După ce a reușit să-i salveze viața comandantului Suprem, Yelena este nevoită să părăsească Ixia, datorită puterilor magice pe care le are. Vă reamintesc faptul că magia este interzisă în Ixia. Despărțirea de iubitul ei Valek o lasă cu inima frântă, însă nu-și pierde speranța că într-o zi se vor revedea.

Studiu despre otravă ( Cronicile din Ixia #1) de Maria V. Snyder

Când vine vorba despre alegerea unei cărți, pentru mine coperta joacă un rol important. Știu, că poate nu este chiar ok acest lucru, dar nu mă pot abține. De cele mai multe ori coperțile cărților mi-au adus povești minunate, însă am pățit să am și mici dezamăgiri. Nu este cazul acum, pentru că Studiu despre otravă ( Cronicile din Ixia #1 ) de Maria V. Snyder este un roman fantasy excepțional. La Editura Corint găsesc mereu romane fantasy pe gustul meu.