Manuscrisele Roșii ale Magiei (Blesteme străvechi #1) de Cassandra Clare

Cartea o am de la Editura Corint și am citit-o pe nerăsuflate. Îmi era dor de aventurile vânătorilor de umbre și de personajele din celelalte serii. A trecut ceva timp de când am citit seriile și mi-a luat ceva timp să realizez că seria Blesteme străvechi, Manuscrisele Roșii ale Magiei începe de fapt după Orașul de Sticlă. Am fost zăpăcită de faptul că am dat peste persoanje care muriseră după ultimele serii. Credeam că această serie este o urmare a celorlalte serii, dar povestea începe chiar pe la mijlocul celoralalte.

Triodeluxe – sponsor la Danube Bloggers Meet

În ultimele trei luni am scris despre produsele primite la Danube Bloggers Meet de la Galați. Încă nu le-am terminat, mai avem vreo câteva și luna asta. Unul dintre sponsorii evenimentului a fost și Triodeluxe care ne-a oferit un odorizant și o keratină lichidă pentru păr. Nu-mi sunt necunoscute produsele de la Triodeluxe. De-a lungul anilor am folosit diverse produse, însă pe acestea nu. Aici găsiți părerea mea despre alte produse testate de la ei.

Accesorii handmade by Ioana Fodor

Conceptul Accessories by Ioana Fodor a luat naștere din pasiunea Ioanei de a crea lucruri cu mânuțele ei. În luna martie s-au împlinit 3 ani de când acest concept a prins viață și a început să cucerească sute sau poate mii de persoane. O să descoperiți o mulțime de accesorii special create pentru a oferi oricărei ținute un plus de eleganță și stil.

Intimohelp – produse pentru o igienă intimă corectă

Igiena intimă este esențială pentru menținerea sănătații și evitarea infecțiilor. Deși de multe ori am citit sau auzit că unele femei nu sunt adeptele produselor special create pentru igiena intimă, nu sunt de acord cu acest lucru. Să vă spun și de ce: avem nevoie de produsele pentru igiena intimă fiindcă acestea mențin pH-ul acid al zonei intime și ne feresc de multe probleme de sănătate. Din păcate acest subiect este încă unul tabu, la noi. De ce? Nu știu, pentru că este un subiect ca oricare altul din viața noastră. Informarea corectă este absolut necesară și trebuie pus accent și pe această rutină de îngijire a corpului. Astăzi vreau să vă vorbesc despre două noi produse Intimohelp pe care le-am descoperit recent.

Igiena orală cu produse Lacalut

Igiena orală este foarte importantă pentru a avea o dantură frumoasă și sănătoasă. Foarte multe persoane se confruntă cu probleme ale danturii și de cele mai multe ori sunt nevoite să apeleze la specialiști de la vârste destul de fragede. Pentru a evita astfel de probleme este necesară o igienă orală adecvată și riguroasă. Este astăzi vă vorbesc despre rutina mea de igienă orală cu produse Lacalut. De-a lungul timpului am încercat mai multe produse pentru igiena orală și în urmă cu doi ani am început să folosesc produsele Lacalut.

Tea Tree – produse antibacteriene cu ulei de arbore de ceai

În această perioadă dezinfectarea este esențială. La începutul apariției virusului Covid-19 am fost foarte stresată și îmi era teamă de orice ieșire. Am evitat foarte mult locurile aglomerate atunci când trebuia să ies și imediat cum ajungeam acasă mă dezinfectam pe mâini și hainele imediat puse la spălat. Treptat am început să mă liniștesc însă am păstrat cu strictețe spălatul pe mâini foaret des și dezinfectarea. La Danube Bloggers Meet unul dintre sponsori a fost Tea Tree, care ne-au oferit 4 produse pe bază de ulei de arbore de ceai.

Sano – casă curată și parfumată

În ultimul timp v-am tot vorbit despre cosmetice, bijuterii, parfumuri și cărți. Astăzi schimb domeniul, o să vă povestesc despre produsele de curățenie Sano. Folosesc de câțiva buni produsele Sano, în special Sano Forte, care nu-mi lipsește niciodată din casă. Îmi este de mare ajutor la curățarea aragazului și oalelor. Dar nu despre el vă povestesc astăzi, ci despre odorizantul de cameră, spray-ul de mobilă și detergentul de podele Sano. Pentru mine noutatea a fost odorizantul de cameră pentru că pe celelalte le-am mai folosit. Sano – casă curată și parfumată, cu produse de calitate superioară. A fost o adevărată bucurie să aflu că Sano România este unul dintre sponsorii evenimentului Danube Bloggers Meet, de la Galați.

Apidava – produse naturiste

Produsele de la Apidava nu-mi sunt deloc străine. De ani de zile folosesc mierea Apidava și niciodată nu voi renunța la ea. Vă las și o rețetă de pancakes și o rețetă de limonadă cu miere ecologică polifloră di Melio de la Apidava. Pe lângă miere am folosit și alte produse cosmetice. Însă astăzi o să vă povestesc despre trei produse noi pentru mine: perle cu esență de Muguri de Brad, săpun cu miere si propolis și cremă hidratantă cu miere , propolis și ceară de albine. Acestea le-am primit la Danube Bloggers Meet pentru că Apidava ne-a făcut onoarea de a ne susține evenimentul.

Wibo – produse cosmetice accesibile

Valentino Cosmetics comercializează produse cosmetice de la branduri apreciate de multă lume. De la ei am încercat și alte produse, însă de la Wibo este pentru prima dată când testez ceva. Curiozitatea m-a împins să aflu mai multe informații despre brand, dar și ce alte produse mai au în portofoliu. Uite așa am aflat că Wibo este un brand polonez de cosmetică decorativă de înaltă calitate și care oferă prețuri accesibile produselor sale. Au o gamă variată de produse de make-up și ojă.